Vernisajul expoziţiei „Roata”, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău


Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, organizează joi, 7 decembrie 2017, vernisajul expoziţiei Roata. Una dintre cele mai vechi şi importante invenţii ale omenirii a căpătat în timp, pe lângă rolul său strict funcţional, şi o varietate de interpretări simbolice prezente în tradiţia populară. Expoziţia reuneşte fotografii şi artefacte închipuind, folosind roata şi ideea de rotire.

La expoziţie va participa şi doamna Cristina Timariu din Tulgheş (jud. Harghita), iniţiatoarea proiectului IA AcademIA, cu iile ei venerabile şi poveştile lor.
Cu acest prilej, va fi lansat un calendar pentru anul 2018 ilustrat cu fotografiile făcute cândva, înainte de Primul Război Mondial, la Tescani, de Emil Prato.
Expoziția va fi pe simeze până la mijlocul lunii ianuarie 2018, iar calendarul va putea fi descărcat gratuit de pe site-ul muzeului.

Lasă un răspuns