Universitatea „Bacovia” aniversează 25 de ani cu o conferință despre „devianță și criminalitate”. Programul complet al manifestării

În contextul aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Universităţii „George Bacovia” din Bacău şi a unor manifestări ştiinţifice şi profesionale specifice mediului academic, Conferinţa naţională cu participare internaţională „Devianţă şi Criminalitate. Evoluţie, Tendinţe şi Perspective – DECRET” reprezintă un eveniment organizat anual, cu scopul de a încuraja activitatea de cercetare şi analiză, în vederea identificării celor mai eficace şi eficiente modalităţi de prevenire şi combatere a multiplelor forme de devianţă şi delincvenţă.

Totodată, conferinţa îşi propune să poziţioneze centrul universitar Bacău şi Universitatea George Bacovia din Bacău pe harta naţională a manifestărilor ştiinţifice şi să creeze un cadru academic adecvat explorării ştiinţifice proactive şi schimbului de idei din aria temelor de interes. 

  1. Parteneri organizare conferinţă:

Conferinţa este rezultatul cooperării dintre instituţii ale autorităţii publice locale şi centrale, universităţi din ţară şi Republica Moldova, asociaţii profesionale şi ştiinţifice, organisme si organizaţii care activează în domeniu, astfel:

  • Universităţi din ţară şi din Republica Moldova: Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Psihologie şi Sociologie, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea Spiru Haret din Braşov, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Universitatea Cooperatist Comercială din Chişinău – Republica Moldova.
  • Instituţii şi organisme ale autorităţii publice locale şi centrale: Consiliul Judeţean Bacău, Consiliul Local Bacău şi Primăria municipiului Bacău, Instituţia Prefectului – Judeţul Bacău, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău, Serviciul de Medicină Legală Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Asociaţia Prevenirea Adicţiei şi Comportamentului Adictiv – APACA Bacău, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bacău;
  • Asociaţii şi organisme profesionale şi ştiinţifice: Asociaţia Română de Ştiinţe Penale (A.R.S.P.), Colegiul Asistenţilor Sociali – Filiala Bacău, Institutul Naţional de Pregătire Profesională a Avocaţilor – Centrul Teritorial Iaşi, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A. Secţia Română), Editura Universul Juridic Bucureşti.
  1. Participanţii la Conferinţă:

Conferinţa se adresează tuturor persoanelor implicate în activităţile specifice de prevenire şi combatere a devianţei şi delincvenţei, persoane interesate în efectuarea schimburilor de experienţă, în analiza tendinţelor şi înfruntarea provocărilor domeniului, cum sunt: cercetători, oameni de ştiinţă, cadre didactice universitare, cadre didactice din învăţământul preuniversitar, doctoranzi, masteranzi, judecători, procurori, poliţişti, avocaţi, consilieri juridici, executori judecătoreşti, medici legişti, medici psihiatri, psihologi, experţi şi alte categorii de persoane care activează în instituţii sau organizaţii a căror activitate are impact în prevenirea şi combaterea devianţei şi a criminalităţii.

Totodată, Conferinţa reuneşte personalităţi şi nume de prestigiu ale vieţii ştiinţifice şi profesionale, cadre didactice, practicieni, decidenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor, printre care amintim:

  • Preşedinte al Comitetului Ştiinţific al Conferinţei – univ. dr. Ovidiu PREDESCU – Vicepreşedinte al Uniunii Juriştilor din România, Director al publicaţiilor Dreptul şi Consilier al Procurorului General al României
  • Vicepreşedinţi ai Comitetului Ştiinţific al Conferinţei: univ. dr. Constantin DUVAC, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti; Conf. univ. dr. Mihaela TOMIŢA, Universitatea de Vest din Timişoara
  • Membri ai Comitetului Ştiinţific al Conferinţei: univ. dr. Ionel BOSTAN, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Prof. univ. dr. Tudorel BUTOI, Universitatea Danubius din Galaţi, Prof. univ. dr. Ştefan COJOCARU, Universitatea A. I. Cuza din Iaşi, Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC, Universitatea A. I. Cuza din Iaşi, Prof. univ. dr. Cristinel Ioan MURZEA, Universitatea Transilvania din Braşov, Prof. univ. dr. Cezar Marius PANTEA, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Prof. univ. dr. Ştefan PRUNĂ, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Conf. univ. dr. Monica POCORA, Universitatea Danubius, Galaţi, Chestor Sorin OPREA, Director Agenţia Naţională Antidrog şi mulţi alţii.
  1. Scopul şi Obiectivele generale şi specifice ale conferinţei

Conferinţa îşi propune ca scop principal:

  • consolidarea rolului cercetării ştiinţifice academice în prevenirea şi combaterea devianţei şi delincvenţei, prin abordarea unor teme de maximă relevanţă;
  • prezentarea şi diseminarea de către specialişti din diferite domenii de activitate a celor mai recente şi importante evoluţii şi bune practici în investigarea, prevenirea şi combaterea diferitelor forme de manifestare a devianţei şi delincvenţei;
  • prezentarea şi consolidarea politicilor naţionale antidrog în context european;
  • analiza şi diseminarea celor mai valoroase date, informaţii şi propuneri, exemple de bune practici către instituţiile abilitate ale statului.

Obiectivele generale ale conferinţei vizează în principal:

  • identificarea evoluţiei, tendinţelor şi perspectivelor formelor de devianţă şi criminalitate naţională şi transfrontalieră, în scopul apropierii cercetării ştiinţifice de activitatea practică a instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea fenomenelor antisociale;
  • identificarea şi prezentarea impactului politicilor antidrog din România;
  • promovarea şi consolidarea cercetării ştiinţifice axate pe aspecte teoretice şi practice ale vieţii cotidiene, prin colaborarea dintre mediul academic şi mediul profesional în domeniul devianţei şi criminalităţii, din perspectivă politică, juridică, economică, socială, psihologică, etică, culturală, medico-legală, etc.

Obiectivele specifice ale conferinţei vizează în principal:

  • constituirea unui cadru academic şi instituţional organizat şi stimulant de dezbateri şi de dezvoltare a cercetării interdisciplinare de impact naţional şi internaţional, care să realizeze legătura între diferite teme de cercetare din domeniul devianţei şi metodele de investigare a fenomenelor antisociale;
  • susţinerea colaborării interinstituţionale la nivel naţional şi internaţional, pentru facilitarea întâlnirii şi dezbaterilor între specialişti, în vederea identificării bunelor practici, a ideilor inovatoare şi a noilor abordări, cu scopul realizării schimburilor de experienţă, al preluării şi aplicării de know-how, precum şi al realizării convergenţei tematice între cercetarea ştiinţifică şi aspectele practice din domeniul devianţei şi criminalităţii;
  • analizarea practicilor şi experienţelor care oferă cele mai bune rezultate şi oportunităţi procesului de prevenire a fenomenelor infracţionale, în legătură cu realităţile naţionale şi europene ale acestora;
  • informarea asupra schimbărilor importante pe care le-a realizat România, de la un an la altul, în domeniul prevenirii şi combaterii devianţei şi a criminalităţii, precum şi dezbaterea viitoarelor scenarii specifice acestui domeniu, din perspectivă naţională şi europeană;

Participanţii la Conferinţă vor aborda teme de actualitate în domeniu legate în principal de:

  • Prevenirea fraudelor financiare în domeniul contractelor și achizițiilor publice
  • Devianţă şi criminalitate în mediul urban şi rural; Devianţă şi criminalitate în şcoală
  • Forme de manifestare şi de evoluţie a devianţei şi delincvenţei
  • Mica criminalitate, marea criminalitate, criminalitatea gulerelor albe; Criminalitatea transfrontalieră
  • Criminalitatea şi excluderea socială; Discriminarea din perspectiva sociologiei devianţei
  • Politici naţionale şi regionale privind criminalitatea şi prevenirea acesteia; Metode şi modele de prevenire şi combatere a criminalităţii şi devianţei
  • Intervenţii timpurii pentru prevenirea devianţei şi criminalităţii; Provocări, succese şi eşecuri în prevenirea şi combaterea criminalităţii prin mijloace de politică penală şi procesual penală
  • Abordări naţionale şi internaţionale, ca răspuns adecvat la formele noi şi emergente ale criminalităţii, inclusiv în domeniul ameninţărilor teroriste
  • Strategii de aplicare a legii în domeniul antidrog; Strategii anticorupţie şi impacturile acestora în plan naţional şi internaţional
  • Prevenirea devianţei şi a consumului de droguri din perspectiva triadei familie, şcoală, comunitate; Tehnici de intervenţie în asistenţa consumatorilor de droguri;
  • Provocări pentru specialişti în tratarea dependenţei de droguri; Bune practici în domeniul prevenirii şi combaterii consumului de droguri şi asistenţei consumatorilor de droguri;
  • Acţiuni locale bazate pe o viziune globală în vederea implicării cetăţenilor şi a comunităţii la consolidarea prevenirii devianţei şi a criminalităţii

La lucrările Conferinţei s-au înscris participanţi din întreaga ţară, care vor susţine 74 de lucrări şi studii de specialitate. Trebuie menţionat faptul că, urmare a succesului înregistrat de prima ediţie a Conferinţei, numărul lucrărilor aprobate spre sustinere anul acesta s-a dublat (74 lucrări faţă de 36 anul trecut).

Lucrările prezentate, considerate relevante vor fi publicate la Editura Universul Juridic într-un volum al Conferinţei.

  1. Principalele activităţi desfăşurate în cadrul Conferinţei sunt:
  • Prezentarea lucrărilor în plen şi pe cele trei secţiuni de lucru ale Conferinţei:
  1. Medii şi grupuri criminogene. Evoluţia, tendinţele, impacturile şi perspectivele de manifestare a acestora. Abordări integrate în prevenirea şi combaterea devianţei şi criminalităţii
  2. Reducerea cererii şi ofertei de droguri. Strategii de aplicare a legii în domeniul antidrog
  3. Evoluţia şi stadiul actual al metodelor şi tehnicilor ştiinţifice de investigare a fenomenelor infracţionale şi a devianţei
  • Două Lansări de carte de specialitate: 

Prima carte:

Tactica criminalistică

Editura ProUniversitaria

Autor: Lect. univ. dr. Nelu NIȚĂ

Universitatea George Bacovia din Bacău

Prezintă: Prof. univ. dr. Nicoleta BUZATU 

A doua carte:

Drept procesual penal. Partea specială

Editura ProUniversitaria

Autor: Lect. univ. dr. Ioana-Alina SZABO

Universitatea George Bacovia din Bacău

Prezintă: Conf. univ. dr. Ciprian BOGEA 

  • O lansare de carte aniversară

Călătorie între milenii – Universitatea „George Bacovia” 1992-2017

Editura Universității George Bacovia

Autor: Prof. univ. dr. Viorica PARASCHIVESCU

Universitatea George Bacovia din Bacău

Prezintă: Prof. univ. dr. Dumitru BONTAȘ

  • Gala Premiilor

Acordarea de diplome aniversare ale Universității „George Bacovia” din Bacău la împlinirea a 25 de ani de la înființare

Prezintă: Conf. univ. dr. Ramona FLOREA

Înmânează diplome: Prof univ. dr. Neculai LUPU

  • Standuri de prezentare bune practici

Pot fi vizionate la etajul I al clădirii 3 standuri tematice de bune practici, astfel:

  1. Nu frânge aripile copilului tău” – stand tematic cu fotografii privind exemple de bune practici în prevenirea delincvenței juvenile din mediul rural – Comuna Sarata, Jud. Bacău

Prezintă activitatea desfășurată: Mirela Nicoleta CRĂCIUN și Ramona CIOFU

  1. Stand cu lucrări de pictură realizate de deținuți din cadrul Spitalului penitenciar din Tîrgu Ocna, Jud. Bacău
  2. Comunicarea îndepărtează izolarea” – stand CPECA Bacău, cu prezentarea unor mărturii foto-video ale beneficiarilor și voluntarilor acestui proiect desfășurat în ultimii 3 ani în Penitenciarul Bacău.
  • Mini-concert aniversar cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Universității „George Bacovia” din Bacău – Cvartetul „BLUE”, format din elevii: Antonia SOLOMON (vioară), Andreea DUMA (vioară), Anastasia VĂCARU (violă) și Tiberiu GHIDU (violoncel), de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău, ce susțin un mini-concert aniversar cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Universității „George Bacovia” din Bacău, pentru care le adresăm cele mai alese și călduroase mulțumiri. Mulțumirile noastre sunt adresate și domnului profesor Emanuel Codrin STAN – profesor coordonator al elevilor din cvartet.

Lasă un răspuns