Pelerin la mănăstirea Râmeț

Datorită implicării Protopopiatului Onești, câteva sute de băcăuani au avut ocazia de a participa la un pelerinaj, între 9 – 10 mai, care a cuprins și Mănăstirea Râmeț. Unii dintre noi am ajuns aici pentru prima oară. Și, cu siguranță, nu ultima.

Mănăstirea Râmeț înseamnă o poveste adevărată și fascinantă deopotrivă. Și probabil unică. Distrusă și refăcută de mai multe ori în istorie, dincolo de toate obstacolele, s-a „încăpățânat” să-și păstreze identitatea. Despre trecutul ei vorbesc nu doar zidurile bisericii vechi din curtea așezământului monahal, ci și predaniile pe care maicile le rostesc pelerinilor.

Afli că, aici, Ortodoxiei nu i-a fost ușor nici în secolul XVIII, când habsburgii au distrus-o de două ori, nici în secolul XX, când comuniștii au închis-o. Mai auzi că, pe aceste meleaguri, există mărturii ale viețuirii monahale încă din secolul XI și că rezistența mănăstirii sau mai bine zis moartea și învierea ei de-a lungul secolelor nu sunt altceva decât o mărturie concretă a lucrării lui Dumnezeu în timpul dedicat poporului român.

Altfel, la Râmeț poți să vizitezi biserica nouă, dar și vechiul locaș de rugăciune, în care se mai păstrează pictura din secolul XIV, muzeul ce însumează cărți și icoane vechi, costume populare și multe altele. Merită un popas și mormântul marelui profesor Vasile Drăguț, apărător și promotor al patrimoniului cultural național (a i se citi biografia pe net, wikipedia spre exemplu), spațiu îngrijit și frumos păstrat de maici, semn că, în inima țării, cultura, spiritualitatea și valoarea autentică sunt respectate și cinstite dincolo de timp.

Lasă un răspuns