Eroii neamului au fost pomeniți la Școala nr. 10 din municipiul Bacău

Pe lângă calitatea actului educațional recunoscut și apreciat în urbea băcăuană, Școala nr. 10 din municipiul Bacău se distinge și prin faptul că este una dintre puținele instituții de învățământ din județ în incinta căreia se află un reprezentativ monument închinat eroilor neamului căzuți la datorie pentru reîntregirea neamului românesc între 1916-1918.

Și în acest an, de Înălțării Domnului, când este serbat și hramul școlii, lângă acest simbol al jertfei, eroismului și credinței, s-a săvârșit de către preoții parohiei Sf. Gheorghe o slujbă de pomenire la care au luat parte cadre didactice și elevi.

După comuniunea de rugăciune, prof. Iulia Jicu, directoarea Școlii nr. 10, a rostit un cuvânt de mulțumire și apreciere pentru toți cei implicați în buna desfășurare a acestui eveniment care vine să întărească frumoasa legătură dintre Școală și Biserică, iar prof. Dana Elena Sturzu, inspector de specialitatea Istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, a vorbit despre semnificația Anului Centenar, despre eroii neamului românesc și importanța cunoașterii propriei noastre istorii.

Din partea bisericii Sfântul Gheorghe a vorbit preotul slujitor Constantin Gherasim, care a amintit faptul că Biserica serbează Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, îndemnându-i pe copii să-și cinstească înaintașii, să devină ei înșiși eroi prin seriozitatea manifestată în studiu și educație, prin implicarea în proiecte social-culturale și educaționale.

Pomenirea s-a încheiat cu un entuziast și emoționant concert de cântece patriotice românești susținut de Corul Școlii nr. 10. La final, din partea Bisericii, elevilor le-au fost împărțite cozonac și cărți de rugăciune.

Lasă un răspuns